Obiective turistice

Datorită condiţiilor geologice şi hidrologice specifice, Maramureşul deține sute de surse minerale de diferite tipuri (80% dintre acestea fiind cantonate în Țara Maramureșului), apărute ca urmare a acțiunii apelor de adâncime, care au spălat aglomeratele andezitice ori depozitele sedimentare, ieșind apoi la suprafață încărcate de substanțe utile.
Aici se întâlnesc izvoare clorosodice, sulfuroase, feruginoase, carbogazoase etc., nămoluri, pâraie și lacuri mineralizate, la care se adaugă mofetele (puncte de eliminare a CO2 în natură, direct sub formă de gaz).
Azi, imensa majoritate a acestor surse, plasate mai ales în zone destul de greu accesibile, sunt neexploatate și abandonate, vizitarea acestora fiind dificilă, însă, există și excepții.
Astfel, unul din cele mai propice locuri pentru a putea vedea izvoare minerale se află pe valea Sasu, de la Botiza, pe care, în imediata apropiere a drumului asfaltat, se află 3 surse, prima și ultima fiind amenajate și adăpostite sub ciuperci de lemn:

•  Primul izvor din aval, adică dinspre centrul comunei, este Fântâna Sărată, amenajată și folosită frecvent de localnici (chiar și de către cei de dincolo de munte, din Lăpuș) ca saramură în bucătărie, pentru conservarea cărnii și slăninii, înlocuind cu success sarea din comerț.
• Urmează Izvorul Băilor, clorosodic (248 g/l), ușor bromurat, recomandat pentru afecțiuni cardiovasculare, reumatismale și dermatologice, care a fost utilizat pentru terapii balneo vreme de decenii, în acest moment însă fiind neutilizat. Izvorul Nicodim, situat peste vale, la doar câteva zeci de metri distanță, ”borcut” care avea cea mai mineralizată apă de masă din județ (16,9 g/l), s-a pierdut în urmă cu doar câțiva ani.
• Ultimul izvor din amonte, amenajat, aflat la 4 km de centru, este și cel mai renumit și căutat, localnicii, și nu numai ei, aprovizionându-se de acolo (gratis, desigur!) cât e ziua de lungă. Este vorba despre ”borcutul” de la Moară, cu caracter bicarbonat, nesulfurat, clorurat, sodic, calcic, magnezian și carbogazos, având o mineralizație de 5 g/l, din care aproape jumătate este dioxid de carbon, și un debit estimat la 4000 l/zi.

  Aceste surse, alături de celelalte amintite, fac din Botiza și din Maramureș un loc de prim rang în ceea ce privește zăcămintele de ape minerale, ”aurul alb”, care, sperăm, va ajunge iar să fie valorificat la adevăratul său potențial.

Vechea biserică de lemn din Botiza, care nu trebuie confundată cu cea de astăzi, a fost demolată acum un secol și donată ca material de construcție la ridicarea școlii confesionale din Hoteni. În urma demolării fostei școli, în 1997, s-a creat posibilitatea de a cerceta materialul demontat și a scoate la lumină, datele acelei biserici necunoscute.

Au fost studiate și documentate câteva bârne, iar din trei dintre ele au fost luate probe pentru datări dendrocronologice. Datele noi obținute completează și corectează descrierile bisericii păstrate în trei documente din secolul XIX.

În urma identificării amplasamentului în vechea construcție a câtorva bârne și cu ajutorul datelor din documente este propusă o reconstituire a planului și elevației bisericii. De asemenea se poate stabili tipul de cheotoare folosit și se pot urmări o serie de rafinamente de tehnică de lucru și elemente de decor ale meșterilor lemnari.

Rezultatele dendrocronologice preliminarii datează biserica veche din Botiza din ultima decadă a secolului XVI. Prin urmare, reconstituirea parțială a acestei biserici completează materialul sărac, însă prețios, rămas din secolul XVI, anterior celor mai vechi biserici de lemn păstrate în satele din Maramureș.

La sfârșitul secolului al XIX-lea vechea biserică de lemn din Botiza a fost înlocuită cu actuala biserică, adusă din Vișeu de Jos. Aceasta a fost construită în 1699. Naosul și pronaosul au un plan dreptunghiular, absida altarului este decroșată, de formă poligonală, iar în partea de vest se află un pridvor deschis, mai larg ca de obicei. Acoperișul are poală dublă, streașina interioară fiind continuă de jur împrejurul monumentului. Turnul-clopotniță, cu foișor și coif prelung, se află deasupra pronaosului.

În exterior sunt de remarcat: tocul ușii de la intrare, unde se regăsesc decorațiile porților maramureșene, și funia împletită, sculptată, care înconjoară biserica. În 1899, după mutare, biserica a fost renovată și pictată de Dionisie Iuga și fiica sa Aurelia, zugravi din Nicula. Pictura constă în mare parte din motive florale. Pictura iconostasului este mai veche decât cea murală.

Pe spatele ușii de la intrare există o pictură reprezentând moartea cu coasa, alături de câteva inscripții moralizatoare (autorul picturii este necunoscut).

Botiza este cunoscută pentru tradiția sa în țesuturile manuale. Multe familii din zonă încă practică acest meșteșug, realizând covoare, pături și alte articole textile în modele tradiționale. Turiștii pot vizita aceste ateliere pentru a vedea cum sunt realizate aceste opere de artă și, eventual, pentru a achiziționa suveniruri autentice.

Prin atelierele noastre din comună aducem meşteşugurile tradiţionale și activitatea economică durabilă într-un context nou, pentru a dezvolta în continuare ceea ce s-a păstrat şi pentru a deschide noi perspective pentru noi toţi. În același timp respectăm cultura țărăneasca și meșteșugărească, care s-a dezvoltat în Maramureș de-a lungul secolelor, și o transformăm astfel într-o experiență nouă.

Muzeul Satului oferă o perspectivă asupra vieții tradiționale din Maramureș. Aici, vizitatorii pot vedea case vechi, ateliere de meșteșugărit, precum și diverse exponate ce ilustrează modul de viață și obiceiurile locuitorilor zonei.

Comuna Botiza are amenajat un minimuzeu al satului exact peste drum de primărie. Acesta conţine un foişor din lemn şi o casă veche de circa 100 de ani. Muzeul este împrejmuit cu gard tradiţional, fiind locul de întâlnire al fiilor satului. Şi turiştii care vin în zonă pot vizita casa muzeu. Primăria este cea care administrează minimuzeul: „Avem peste drum de primărie un minimuzeu la care am reabilitat gardul în 2017. Locul l-am gândit pentru tineretul comunei, ca să nu uite ce înseamnă tradiţiile. În incintă există un foişor şi o casă muzeu, veche de circa 100 de ani, adusă aici de la un cetăţean. Casa veche a fost primul nostru proiect din 2012, după ce am venit la conducerea primăriei. De asemenea, turiştii care ne vizitează comuna pot intra în casă. Primăria administrează acest muzeu al satului nostru”, ne-a precizat Viorel Paşca, viceprimarul comunei.

Biserica de lemn din Botiza, județul Maramureș, a fost construită în 1699 în Vișeul de Jos la comanda nobilului Ștefan Pop. Biserica a fost transferată în 1899 în Botiza unde a înlocuit o veche biserică de lemn de la sfârșitul secolului 16. Este un vechi lăcaș de cult greco-catolic (vezi, Șematism Maramureș 1936 retipărit in 2011, sursa: Episcopia Greco-Catolică de Maramureș) care are hramul Sfintei Paraschiva și figurează pe lista monumentelor istorice, cod LMI MM-II-m-A-04528.

Vechea biserică de lemn din Botiza, care nu trebuie confundată cu cea de astăzi, a fost demolată acum un secol și donată ca material de construcție la ridicarea școlii confesionale din Hoteni. În urma demolării fostei școli, în 1997, s-a creat posibilitatea de a cerceta materialul demontat și a scoate la lumină, datele acelei biserici necunoscute.

Au fost studiate și documentate câteva bârne, iar din trei dintre ele au fost luate probe pentru datări dendrocronologice. Datele noi obținute completează și corectează descrierile bisericii păstrate în trei documente din secolul XIX.

În urma identificării amplasamentului în vechea construcție a câtorva bârne și cu ajutorul datelor din documente este propusă o reconstituire a planului și elevației bisericii. De asemenea se poate stabili tipul de cheotoare folosit și se pot urmări o serie de rafinamente de tehnică de lucru și elemente de decor ale meșterilor lemnari.

Rezultatele dendrocronologice preliminarii datează biserica veche din Botiza din ultima decadă a secolului XVI. Prin urmare, reconstituirea parțială a acestei biserici completează materialul sărac, însă prețios, rămas din secolul XVI, anterior celor mai vechi biserici de lemn păstrate în satele din Maramureș.

La sfârșitul secolului al XIX-lea vechea biserică de lemn din Botiza a fost înlocuită cu actuala biserică, adusă din Vișeu de Jos. Aceasta a fost construită în 1699. Naosul și pronaosul au un plan dreptunghiular, absida altarului este decroșată, de formă poligonală, iar în partea de vest se află un pridvor deschis, mai larg ca de obicei. Acoperișul are poală dublă, streașina interioară fiind continuă de jur împrejurul monumentului. Turnul-clopotniță, cu foișor și coif prelung, se află deasupra pronaosului.

În exterior sunt de remarcat: tocul ușii de la intrare, unde se regăsesc decorațiile porților maramureșene, și funia împletită, sculptată, care înconjoară biserica. În 1899, după mutare, biserica a fost renovată și pictată de Dionisie Iuga și fiica sa Aurelia, zugravi din Nicula. Pictura constă în mare parte din motive florale. Pictura iconostasului este mai veche decât cea murală.

Pe spatele ușii de la intrare există o pictură reprezentând moartea cu coasa, alături de câteva inscripții moralizatoare (autorul picturii este necunoscut).